16 decembrie 2011

Onion Bhaji



Bhaji sunt legume prăjite, în cocă, și care se mănâncă pe post de gustări, aperitive la masă sau puse peste felul principal de mâncare. Pentru acestea cu ceapă rețeta e simplă și se pot pregăti repede, chiar înainte de masă.

Pentru 6-8 onion bhaji se folosesc:
100 grame de făină de năut amestecată cu făină de orez (la plafar). Se poate și făină albă de grâu (cele de mai jos sunt cu faăiă de năut, dar am făcut și cu făină de grâu și sunt aproape la fel de bune). 
1/4-1/2 linguriță boia iute
1/2 linguriță turmeric (curcuma)
1/2 linguriță praf de copt
1/2 linguriță chimion măcinat (cumin, nu chimen)
1 ceapă mare tăiată în jumătate apoi felii subțiri
1 ardei iute verde, curățat de semințe și tăiat mărunt
mentă
sare și piper (după gust, binențeles)
apă rece pentru amestec


Făina, boiaua, turmericul, chimionul, praful de copt, sarea și piperul se dau prin sită și se amestecă uscat. Se adaugă menta, ceapa și ardeiul iute. Se adaugă câte puțin apa până când se obține un aluat gros care acoperă bine ceapa.


Aluatul gata pentru prăjit


Friteuza să fie încinsă la 180 de grade. Cred că asta înseamnă un foc potrivit, dacă se face pe aragaz. Ideea este că uleiul nu trebuie să fie prea încins, fiindcă atunci se arde exteriorul iar interiorul rămâne crud.


Se ia din amestec cu lingura, să fie o formă relativ rotundă, și se pune în uleiul încins. Se prăjesc până când sunt aurii. Dacă mijlocul nu pare făcut, se poate presa, să crape coca la exterior, și se mai poate prăji o dată.


Se scot pe șervete de hârtie (chiar nu vrem tot uleiul acela) și se servesc fierbinți. Eu am mai pus pe lângă ele iaurt cu mentă (iaurt, mentă, blender).


Gata de mâncat.
Arată dezordonat, dar acesta a fost singurul defect.
Onion bhaji, aperitivul perfect pentru byriani :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu