Mama și fiică la țară, țărani de generații, fiica cu ceva studii muncește mai la oraș, în educație. Mama toată ziua prin ogradă, pe lângă casă, pe câmp... îi mai scapă mâna și prin recoltele altora.
Fiicei nu-i prea place treaba asta și într-o zi o interpelează pe maică-sa:
- De unde-i porumbul ăsta?
- De pe câmp, maică.
- Al cui? Al nostru nu-i gata.
- A, păi... știu că nu-i gata, ăsta-i de la cutare.
- Și de ce iei de la cutare?
- Las', că are tarlale multe și mult porumb.
- Și noi avem tarlale, chiar mai multe.
- Nu-i trebui lui atâta porumb...
- Dar era porumbul lui, el l-a pus, e tarlaua lui. Dacă te prindea?
- Hai lasă-mă că sunt supărată.
- De ce ești supărată?
- Mi-au furat copiii prunele.
- Ce prune?
- Alea de după gard, din prunul de lângă drum.
- Păi, alea nu-s afară din curtea noastră?
- Și ce, e prunul meu, de e să ia din el?
Ca poantă finală, unde mica hoție tradițională e completată măiastru și de nesimțire:Furi perele din pomul bucureșteanului, vecin gard în gard cu tine, că tot vine doar în weekend. Nu-i lași niciuna. Apoi, când vine, îi spui ce bune au fost perele lui anul acesta.
Iar eu nu pot decât să stau și să mă întreb: ce șanse avem, ca popor, să sperăm măcar că vreodată ne vom civiliza?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu