Cinci carași și jumătate

Vorbisem de vreo două săptămâni, un grup de colegi și prieteni, să mergem la pescuit, la cineva cunoscut. Ar fi trebuit să plecăm de vineri seara, să ne pregătim acolo tot și să-i tot pescuim până sâmbătă seara, când am fi pornit spre casă cu capturi impresionante.

Eram aproape gata toți să plecăm, doar că vineri dimineața ploua și se răcise vremea îngrozitor, așa că unul câte unul au început să dispară amatorii de aventură. Dacă plouă nu mușcă. Până seara treaba rămăsese suspendată rău, așa că am pornit fiecare la casele noastre. Marian, cel care organizase tot, a rămas să mai încerce să vadă ce zicea și omul de acolo, doar că nu reușise să-l prindă la telefon. A rămas că mai vorbim.


Și am vorbit: pe la șapte și jumătate în însorita dimineață de sâmbătă mă sună Marian. Scurt, un singur bip, să nu mă trezească în caz că dormeam. Ghinion: nu dormeam, așa că l-am sunat imediat înapoi. Totul era aranjat: Dan venea de la Ploiești să-l ia pe el, iar eu puteam să vin când vroiam, dacă vroiam. Sigur că am vrut și a rămas că ne întâlnim acolo. L-am trezit și pe Horia, fiul meu, care când a auzit de pescuit a țâșnit de abia l-am ținut să nu plece singur în pijama pe stradă...

Am înhățat sacul cu undițe (cele câteva și o lansetă, despre care de abia dacă știam cum se folosesc), ne-am urcat în mașină și am pornit. Lacul cu pricina mi-l arătase Marian pe Google maps, iar eu imediat am zis că știu unde este și mi-am făcut un traseu. Am pornit spre Giurgiu și la sensul giratoriu din Uzunu am făcut dreapta pe DJ603. Marian îmi povestise de un drum bun, asflatat destul de recent. Am crezut că era vorba de acest DJ603. nu era vorba de el. După ce am mers câțiva kilometri pe un asfalt presărat cu găuri de toate felurile, dar dese, găurile au început să se șîțească până când au înlocuit asfaltul de tot și a rămas un drum de pământ. Când și acesta a început să se înmoaie puțin a început distracția. Nu am făcut decât o poză, înainte să intrăm pe porțiunea mai puțin uscată, cu noroi și șleauri...

DJ603, într-o porțiune bună de drum.

Acum știu să mă feresc cât se poate de DJ-uri. 

După un timp în care părea că nu se va mai termina niciodată cu drumul acesta, am ajuns pe un drum asfaltat și, după un timp, la locul de pescuit. Google maps nu greșise drumul, dar n-avea cum să știe starea lui...

Ajunși cu bine acolo - un pic după mine au ajuns și Dan cu Marian - ne-am instalat iar Dan, singurul pescar adevărat dintre noi, a început să ne aranjeze undițele, lansetele și ce jafuri mai adusesem noi (eu și cu Horia). Primul care a început să pescuiască a fost Horia - încercați voi să puneți un copil să aștepte la pescuit - și a făcut aproape imediat (înainte să începem noi ceilalți) două mici capturi (pe care le-am eliberat, fiind prea mici). noi am continuat să discutăm că dăm la crap și ce folosim și pregătim și tot așa.

Primul peștișor

... chiar că-i peștișor. 

Al doilea peștișor eliberabil.

După vreo două ore, în care am stat de vorbă, pregătit undițe și lansete, plus stat la taifas la o masă de prânz și schimbat locul de pescuit, a venit și prima captură de păstrat! Și ”febra capturilor” generată de aceasta...

Primul cărășel al zilei!

Dan, mulțumesc că mi-ai aranjat lanseta :)

Marian, campionul la undiță, 
aici încă în antrenament, cu o ”jumătate” de caras.

Captura după-amiezii! (arătată cu degetul)

Horia, luptând să prindă ceva de păstrat

Marian prinzând cu undița primul cărășel semnificativ

Horia, bucuros de importanta sa captură cu lanseta

Al doilea cărășel scos cu undița de către campion.

Și cam asta a fost până la apus. Dan și Marian au rămas peste noapte, să prindă și pescuitul de dimineața, iar eu am luat tot peștele prins până atunci - cinci carași și jumătate - și am pornit spre casă. Când am pus peștele în pungă părerile erau împărțite: e un kil, e mai puțin. Marian spunea că e un kil, Dan că vreo 750 de grame. Eu am zis că-l cântăresc acasă. Domnilor, cinci carași și jumătate cântăresc fix 880 de grame.

Aștept cu nerăbdare să vorbesc mâine cu ei, să văd ce s-a mai întâmplat!

Apus de soare cu undițe statice

Drumul de întoarcere a fost mai bun, mi-a povestit Marian pe unde ar fi trebuit să o iau, de fapt. Mai lung, dar mai bun. De acolo se merge la Giurgiu, și de la Giurgiu la București pe drumul pe care l-am bătut atâta timp pe vremea când lucram la Sofia. 

Orice ați face, când mergeți dinspre București spre Giurgiu, nu faceți dreapta în Uzunu.