10 octombrie 2012

Copiii spun lucruri...


de care te minunezi, dar nu prea povestesc părinților. 

Întâmplător, de pe Facebook, citesc un post pe blogul Asociația ”Grădinițele Arc-en-Ciel”, publicat acum două zile, în care copiii clasei în care este și-al meu fiu au exprimat ce au simțit după ce au ascultat ”Balada pentru vioară şi orchestră” de Ciprian Porumbescu

Iată ce a spus:


Balada noastră, cea mai frumoasă!                                           
Când ascult această muzică îmi vine să o repet, să o ascult de mii de ori, îmi vine să dansez şi iar să o ascult, să încerc să o cânt şi iar să o ascult. Nu pot să ştiu cât de bine este să o cânţi, pentru că nu pot. Aş vrea să fiu artist muzical, ca să pot cânta la vioară acest minunat cântec, m-ar cunoaşte lumea şi nu aş fi lăsat uitării. „Balada pentru vioară şi orchestră” este mai frumoasă decât orice muzică românească! Este atât de frumoasă, încât vreau să o ascult continuu şi aş fi vrut să-l fi putut cunoaşte pe Ciprian Porumbescu. El este un mare artist muzical român, aşa cum aş vrea să devin şi eu. Şi aş mai vrea să ascult Balada o dată… Ar fi ca un peisaj de vară, apoi s-ar întuneca şi ar veni ploaia.
Binențeles, ca întotdeauna, acasă nu a povestit nimic. Noroc cu Internetul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu